Wednesday, August 26, 2009

Mama susţine un concert

La Bucureşti, mă, în parcul Izvor. Acolo unde Marean Vanghelie îşi etalează micii şi berea la fiecare ediţie de campanie electorală. Madonna, mă, căci despre ea vorbesc. Că-i deodată cu mama, la vârstă, că la restul nici nu se pune problema. O ajută tonele de machiaj, armata de stilişti şi makeup-artişti (sper că am zis bine, nu le am cu termenii ăştia). A venit regina muzicii pop în Românica noastră, să cânte, să ia o căruţă de bani, să doarmă în puf şi să plece aşa cum a venit.

Cineva se întreba pe un forum, oare ce vizitează Madonna cât timp stă în România. Cum ce să viziteze? Are ceva de vizitat în ţara asta? Nimic. Va da din buze vreo două ceasuri, timp în care cetăţenii care n-au avut altceva mai bun de făcut decât să dea banii pe bilet stau alea două ceasuri şi limbează la Madonna.

Cine crede că Madonnei îi pasă de România câtuşi de puţin înseamnă că e dus cu pluta. Ei îi pasă banul, cum de altfel tuturor vedetelor de renume mondial care sosesc pe meleagurile noastre.

Nasol dacă o simplă femeie de peste hotare, care nu face decât să cânte, ajunge să acapareze toată media românească. Bine, poate nu-i o simplă femeie, regina muzicii pop, na, e bine?! Unde sunt valorile noastre? Noi când vom avea pe cineva într-un domeniu care să se ridice la nivelul Madonnei în muzică. Să ajungă idol peste ocean, să fie cunoscut de tot globul. Când? Când? Când?

N-am nimic împotriva Madonnei şi nici a faptului că va concerta la Bucureşti. E un lucru bun pentru ţara noastră, cred, faptul că o artistă de talia ei va concerta aici, dar nu reuşesc să înţeleg de ce se face atâta caz în media pe tema asta. Doamne-iartă-mă doar n-a coborât Dumnezeu pe Pământ.

[Via http://vasilemanu.wordpress.com]

No comments:

Post a Comment